Transport Avion TURKISH AIRLINES | 14 zile | de la 2199 Euro

 

 Cultura multicolora, peisaje pitoresti de o frumusete salbatica, ospitalitatea debordanta a

locuitorilor, aventura la orice colt … ne duc toate cu gandul la neimblanzita Africa de Sud! Nicio

provincie a Africii de Sud nu seamana cu cealalta – aici vei descoperi o lume intreaga intr-o singura tara. Iti doresti sa stai intins pe o plaja cu nisip fin si alb? Sau sa vizitezi muzee de talie mondiala? Sa faci trekking prin desert sau sa participi la un aventuros safari admirand cele mai frumoase exemplare ale faunei locale? Sa degusti vinuri rafinate sau sa te delectezi cu arta culinara locala? Atunci ai ajuns unde trebuie pentru ca Africa de Sud… le are pe toate!

PROGRAMUL EXCURSIEI 

21 Noiembrie | Bucuresti – Cape Town

Intalnire cu insotitorul de grup la ora 19:50 la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) pentru imbarcare pe zborul Companiei TURKISH AIRLINES TK1046 cu destinatia Cape Town, via Istanbul. Decolare la ora 21:50, sosire la Istanbul la ora 23:15. Scurta escala pana la 01:15 cand ne imbarcam pe zborul Companiei TURKISH AIRLINES TK44 cu destinatia Cape Town.

22 Noiembrie | Cape Town

Sosire in Cape Town la ora 12:50. Sawubona! sau Bine ati venit! Cape Town – un oras atarnat parca, de extremitatea sud-vestica a Africii, ce vibreaza energiile a doua culturi (cea africana, dar si cea europeana) asteapta sa va incante cu frumuseti naturale de neegalat. Incepem descoperirea orasului printr-o ascensiune cu telecabina rotativa care permite admirarea orasului Cape Town la 360 grade. Ne intoarcem pentru turul de oras trecand prin cartierul Malay si putand admira: Castelul Bunei Sperante, Casa Parlamentului si Gradinile orasului. Continuam catre plajele oceanice Sea Point si Camp’s Bay, iar apoi ne vom indragosti de portul Victoria & Alfred Waterfront – o zona plina de istorie, dar si un loc predilect pentru activitatile sociale. Transfer, cazare si cina hotel Southern Sun Cape Sun 4* sau similar.

*Mese incluse: cina

23 Noiembrie | Peninsula Capului Bunei Sperante

Mic dejun. Cape Town este un loc binecuvantat, am putea spune. De cand exploratorul portughez, Vasco da Gama si-a aruncat primul ancora in golful Table, a denumit aceasta aparent calma semiluna de nisipuri – Cabo de Boa Esperanza sau Capul Bunei Sperante. Iar orasul Cape Town adapostit in propriul golf, la baza impunatorului Munte Table care adaposteste orasul intre granit si ocean, va va uimi privirea cu o frumusete naturala. Ziua de azi o vom dedica in totalitate vizitarii Peninsulei Capului. Serpuind de-a lungului coastei si bucurandu-ne de peisajul pitoresc, vom ajunge in rezervatia naturala a Capului Bunei Sperante trecand prin Haute Bay. Vom savura un delicios pranz pe baza de peste si fructe de mare la un restaurant local, iar apoi vom vizita coloniile de pinguini de pe plaja Boulders – devenita atractia favorita a turistilor si continuam catre Cape Point, unde se spune ca se intalnesc apele oceanelor Atlantic si Indian ce ne va fermeca cu un peisaj magnific. Urcam cu funicularul pana in varf si ne bucuram de spectaculoase privelisti panoramice. Aici putem admira noul Far – cel mai puternic din lume si daca timpul permite, vom vizita frumoasele gradini botanice Kirstenbosch – considerate cele mai frumoase gradini botanice din lume. Intoarcere in Cape Town si cina la restaurantul Gold – o adevarata experienta culinara!!! Cazare hotel Southern Sun Cape Sun 4* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun, pranz, cina

24 Noiembrie | Drumul Vinului – Stellenbosch – Franschhoek

Mic dejun. Ziua de azi ne va duce pe Drumul Vinului. Multi turisti considera ca Stellenbosch este cel mai pitoresc orasel sud-african din provincia Western Cape. Este situat la circa 30 km de Cape Town si este faimos in lumea intreaga pentru cladirile sale multicolore, armonios aranjate, arhitectura originala olandeza cu influente locale, si nu in ultimul rand pentru vinul sau, despre care se spune pe buna dreptate ca este cel mai bun din toata Africa de Sud. Drumul vinului Stellenbosch cuprinde 106 pivnite, iar noi vom savura o delicioasa degustare de vinuri la podgoria Boschendal urmata de un gustos pranz cu specific local. Ne continuam drumul viticol catre orasul Franschhoek, considerat capitala culinara a Africii de Sud. Acum 300 de ani, in valea Franschhoek se stabileau imigrantii francezi ce au adus dupa ei pasiunea pentru cultivarea vinului si prepararea mancarurilor speciale pentru a pune in valoare buchetul fiecarui sortiment de vin. In prezent opt dintre restaurantele din Franschhoek se afla in Top 100 Africa de Sud. Un astfel de oras nu are cum sa nu va faca pofta… de viata si nu numai!. Degustare de branzeturi si vinuri la podgoria Anura. Intoarcere si cazare hotel Southern Sun Cape Sun 4* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun, pranz

25 Noiembrie | Cape Town – Micul Karoo – Oudtshoorn

Mic dejun. Parasim Cape Town si ne incepem traseul spre Micul Karoo, extremitatea estica a provinciei Western Cape, o regiune cu vai fertile care se transforma in semidesert catre nord. Oudtshoorn se afla in interior, la 65 km de coasta oceanica si este faimos mai ales pentru fermele cu struti (de asemenea este considerat capitala mondiala a strutilor) si pentru pesterile Cango. Incepem experientele din aceasta zona cu vizitarea unei ferme de struti urmata de un pranz cu delicatese specifice. Continuam cu vizitarea pesterilor Cango – declarate monumente nationale, alcatuite dintr-o serie de formatiuni calcaroase colorate. Ultima, dar poate si cea mai frumoasa experienta a zilei va fi vizitarea fermei Cango Wildlife unde poti sta fata in fata cu gheparzii, cele mai rapide animale de uscat. Acest centru de inmultire pentru specia aflata in pericol este unul dintre cele mai vechi din emisfera sudica si se bucura de un real succes. Tot aici va veti intalni cu numeroase animale ce fac parte din fauna sud-africana. Transfer si cazare hotel Protea Riempie Estate 3* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun, pranz

26 Noiembrie | Oudtshoorn – trecatoarea Outeniqua – Knysna

Mic dejun. Traversam trecatoarea Outeniqua catre urmatoarea noastra destinatie – Knysna, unde vom explora un “oras al oamenilor, al frumusetii si al misterului”. Orasul se afla la marginea unei minunate lagune care se deschide intre doua faleze de calcar printre care patrund apele oceanului. Acesta este animat de baruri si restaurante, magazine de suveniruri si boutique-uri sic de-a lungul arterei principale. Ne imbarcam pe vaporasul John Benn si admiram panorama in timpul croazierei din laguna pana la cele doua faleze de calcar. Cina la un restaurant local si transfer pentru cazare la hotel Premier Knysna Hollow 4* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun, cina

27 Noiembrie | Knysna – Johannesburg – Sun City

Mic dejun. Dimineata transfer catre aeroportul din George si imbarcare pe cursa locala cu destinatia Johannesburg. Sosire in Johannesburg la ora 12:00. Asezat la o altitudine de peste 1700 de metri, Johannesburg este orasul sud-african care s-a transformat cel mai mult si se mandreste cu amestecul de culturi si limbi ale celor peste 6 milioane de locuitori! Tur panoramic: Carlton Center – cel mai inalt turn de pe continent (223 m), Palatul de Justitie si Centrul Anglo-American. Transfer catre Sun City – un complex luxos destinat odihnei si distractiilor. Este inconjurat pe o parte de o regiune muntoasa si pe alta de o regiune de savana cu tufisuri spinoase. In imediata apropiere se afla Parcul National Pilanesberg, care este o regiune cu o flora si fauna bogata, Sun City se afla la aproximativ 150 km nord-vest de Johannesburg si Pretoria. Cu frumoase gradini botanice, parcuri cu animale, 2 terenuri de golf renumite, cazinouri, hoteluri selecte, peste 41 de baruri și restaurante care ofera bauturi si mancaruri alese, Sun City asteapta sa va incante. Cazare hotel The Cascades 5* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun

28 Noiembrie | Sun City

Mic dejun. Zi libera pentru odihna sau activitati individuale in Sun City. Va puteti bucura de o zi la piscina sau la waterpark, va puteti relaxa in luxuriantele gradini sau va puteti delecta cu cele mai proaspete preparate culinare. Cazare hotel The Cascades 5* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun

29 Noiembrie | Sun City  – Sandton

Mic dejun. Parasim “Orasul Soarelui” si ne indreptam catre Johannesburg – oras ce se numara printre cele mai mari 40 de zone metropolitane din lume! Orasul a fost cladit pe visuri de averi fabuloase si chiar si azi lacomia nascuta din descoperirea aurului in secolul al XIX-lea, conduce in continuare. En-route popas la restaurantul Carnivore pentru o experienta culinara. Continuam spre cel mai mare oras al Africii de Sud. Destinatia finala a zilei va fi Sandton – “orasul bursei”, dar si perla rafinamentului in domeniul hotelurilor, restaurantelor, magazinelor sau a cluburilor de noapte. Transfer si cazare hotel Hilton 5* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun, pranz

30 Noiembrie | Sandton – Mpumalanga – Parcul National Kruger

Mic dejun. Parasim lumea glamuroasa a Sandton-ului si pornim catre provincia Mpumalanga, una dintre cele mai “darnice” provincii ale Africii de Sud in materie de atractii turistice. Aici gasim Parcul National Kruger, unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru observarea animalelor salbatice. In acest parc avem garantia ca vom vedea animalele din Big Five – leul, leopardul, bivolul african, elefantul si rinocerul. Cu dimensiuni de individiat, parcul se intinde pe o lungime 352 km de-a lungul frontierei cu Mozambic-ul si pe o latime de 64 km. Incepem explorarea parcului pana la apus, atunci cand toate portile parcului se inchid. Cazare si cina hotel Protea Kruger Gate 4* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun, cina

01 Decembrie | Parcul National Kruger

Mic dejun la pachet. Dimineata devreme incepem o zi plina de explorare a Parcului National Kruger, imbarcandu-ne in jeep-uri de safari decapotabile. Kruger este considerat de multi drept cel mai renumit dintre parcurile nationale sud-africane. Aici sunt mai multe specii de mamifere decat in oricare alta rezervatie africana de vanatoare, iar studiile arata ca este parcul cu cea mai mare biodiversitate din lume. Aici vei simti magia enigmaticei incremeniri a Africii. Vei vedea cu ochii tai frumusetea cruda si nealterata care i-a vrajit atat de puternic pe primii vanatori si exploratori. Cu putin noroc veti putea vedea toate animalele din grupul Big Five, dar poate si cele din grupul Little Five – testoasa-leopard, soarecele-elefant, tesatorul bivolului, carabusul-rinocer si bineinteles, leul-furnicilor. Pranzul il vom gusta in format picnic, iar safari-ul se termina o data cu apusul. Intoarcere la hotel, cina si cazare hotel Protea Kruger Gate 4* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun la pachet, pranz de tip picnic, cina

02 Decembrie | Kruger – ruta Panorama – Johannesburg

Mic dejun. Una dintre cele mai spectaculoase rute panoramice este ruta Panorama, pe care o vom strabate azi. Un mic drum cu serpentine ne va duce pana la Fereastra lui Dumnezeu, unde veti descoperi una dintre cele mai frumoase privelisti din lume. Continuam cu Puturile Norocul lui Bourke – puturi naturale formate de-a lungul mileniilor prin forta apelor si a stancilor. O urmatoare atractie va fi canionul raului Blyde – una dintre marile minuni ale continentului african. Este de o rara frumusete naturala, cu panorame care iti taie respiratia. Avand o lungime de aproximativ 50 km, canionul este al treilea din lume. Iar cele trei rondavele reprezinta un loc foarte pitoresc si indragit din apropierea raului Blyde. Asemenea unor gardieni ai spectaculoaselor privelisti, aici se ridica in tacere stanci masive si rotunjite care seamana surprinzator de bine cu colibele (rondavelele) populatiilor indigene. Savuram pranzul la Aventura Blydepoort si ne continuam traseul catre Johannesburg. Cazare hotel Peermont Mondior 4* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun, pranz

03 Decembrie | Pretoria – Johannesburg – Istanbul

Mic dejun. Plecare spre Pretoria – capitala Africii de Sud. Acest frumos oras este cunoscut si ca “Orasul Jacaranda” datorita copacilor cu acest nume. Vom incepe vizita orasului cu monumentul Voortrekker – impresionant edificiu de granit dedicat marii migratii a populatiei de origine olandeza spre estul si nord-estul tarii. Continuam cu Piata Catedralei, dominata de statuia lui Paul Kruger, presedinte al Africii de Sud in perioada 1883 – 1900. Piata este marginita de cladiri istorice, printre care se afla cladirea Parlamentului si cea a Tribunalului. Impresionantele Union Buildings sunt urmatoarea oprire, ele fiind considerate capodopera arhitecturala a Africii de Sud. In acest loc Nelson Mandela a fost investit cu mandatul de presedinte al Africii de Sud in 1994, iar astazi putem admira inalta sa statuie din bronz ce face parte din patrimoniul national. Servim un ultim pranz cu specific local si ne indreptam catre aeroportul din Johannesburg pentru imbarcarea pe cursa Companiei TURKISH AIRLINES TK43 cu destinatia Istanbul la ora 19:45.

*Mese incluse: mic dejun, pranz

04 Decembrie | Istanbul – Bucuresti

Sosire in Istanbul la ora 05:20 si dupa o scurta escala, imbarcare pe cursa Companiei TURKISH AIRLINES TK1043 cu destinatia Bucuresti. Sosire la Bucuresti pe aeroportul Otopeni la ora 09:15. Sfarsitul pachetului de servicii.

 

Tarife  calculate pentru un grup de 25 platitori

         Pentru 20-24 de platitori se achita un supliment de 100 Euro/pers

  • 2199 Euro adult loc in camera dubla
  • 1599 Euro copil 2-11,99 ani in camera cu 2 adulti
  • 2749 Euro adult loc in camera single             

 

Servicii incluse:

  • Zboruri la dus Bucuresti => Cape Town via Istanbul, Compania TURKISH AIRLINES
  • Zbor direct George => Johannesburg, companie locala (cu 1 piesa bagaj de cala inclus pana la 20 kg, restul kg se taxeaza la fata locului pe aeroport)
  • Zboruri la retur Johannesburg => Bucuresti via Istanbul, Compania TURKISH AIRLINES
  • Cazare 11 nopti hoteluri de 3*, 4* si 5* astfel:
    • 3 nopti cazare hotel Southern Sun Cape Sun 4* sau similar Cape Town
    • 1 noapte cazare hotel Protea Riempie Estate 3* sau similar Oudtshoorn
    • 1 noapte cazare hotel Premier Knysna Hollow 4* sau similar Knysna
    • 2 nopti cazare hotel The Cascades 5* sau similar Sun City
    • 1 noapte cazare hotel Hilton 5* sau similar Sandton
    • 2 nopti cazare hotel Protea Kruger Gate 4* zona Parcului National Kruger
    • 1 noapte cazare hotel Peermont Mondior 4* sau similar Johannesburg
  • Mesele incluse conform programului pe baza de preparate cu specific local (bauturile nu sunt incluse)
  • Transport cu autocare locale conform programului
  • Ghizi locali pe durata intregului program (mai putin pentru cele 2 zile in Sun City)
  • Tururi de oras: Cape Town, Kynsa, Johannesburg, Pretoria
  • Excursii la: Capul Bunei Sperante, Drumul vinului cu degustari de vin si branza, ruta Panorama
  • Vizite la: ferma cu struti, pesterile Cango, ferma Cango Wildlife, Parcul National Kruger
  • Intrari la obiectivele turistice mentionate in program
  • Insotitor roman de grup

Servicii neincluse:

  • Taxele de aeroport si combustibil zbor continental: 499 Euro/persoana (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor de avion cu 15 zile inainte de plecare, in functie de evolutia pretului petrolului sau in urma majorarii de catre autoritatile aeroportuare)
  • Taxele de aeroport si combustibil zbor domestic: 58 Euro/persoana (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor de avion cu 15 zile inainte de plecare, in functie de evolutia pretului petrolului sau in urma majorarii de catre autoritatile aeroportuare)
  • Taxa de viza Africa de Sud: 43 Euro/persoana, se achita la banca Unicredit Tiriac – Rosetti
  • Taxe de oras, se achita local la receptia hotelurilor
  • asigurarea medicala, asigurarea storno (se emite in aceeasi zi cu contractul)
  • intrarile la obiectivele turistice care nu sunt mentionate in program
  • excursiile optionale
  • bacsis pentru soferi si ghizi locali, in valoare de 5 Euro/zi (se achita local insotitorului de grup)

Excursie optionala Zambia – Cascada Victoria

 27 Noiembrie | Knysna – Johannesburg

Mic dejun. Dimineata transfer catre aeroportul din George si imbarcare pe cursa companiei locale cu destinatia Johannesburg. Sosire Johannesburg la ora 12:00 si tur de oras Johannesburg: Carlton Center – cel mai inalt turn de pe continent (223 m), Palatul de Justitie si Centrul Anglo-American. Cazare hotel Peermont Mondior 4* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun 

28 Noiembrie | Johannesburg – Livingstone

Mic dejun. Dimineata transfer catre aeroportul din Johannesburg si imbarcare pe cursa Companiei BRITISH AIRWAYS BA6291 cu destinatia Livingstone. Sosire in Livingstone, Zambia, la ora 12:45. Bine ati venit in Zambia! Tara a legendarelor safari africane, locul celei mai mari cascade din lume, fascinantul rau Zambezi, lacuri care iti taie respiratia, o multime de pasari si in general o natura salbatica spectaculoasa – toate intr-o tara extrem de prietenoasa. Recunoscuta ca una dintre cele mai sigure tari din lume ca destinatie turistica, locuitorii Zambiei traiesc in pace si armonie. Imbarcare pe o croaziera, navigand pe raul Zambezi bucurandu-va de o panorama superba si de facilitatile vasului. Transfer si cazare hotel Zambezi Sun 3* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun

29 Noiembrie | Cascada Victoria

Mic dejun. Vizita Cascadei Victoria ce se afla la granita dintre Zimbabwe si Zambia, intre orasele Victoria Falls si Livingstone. Cel care a descoperit aceasta minunatie a naturii a fost misionarul de origine scotiana David Livingstone. A auzit de izvoarele acesteia inca din anul 1851, insa le-a descoperit patru ani mai tarziu, denumindu-le cascadele Victoria – in cinstea reginei Victoria. Localnicii o denumesc Mosi-oa-Tunya, care inseamna „fumul fulminant”. Numele provine de la ceata formata din particule de apa, care urca pana la 300 m si care se poate vedea chiar si de la 30 km distanta. Aceasta se formeaza din cauza ca masa apei raului Zambezi, care are 1708 m latime se revarsa asupra unui perete de stanca de peste 110 m inaltime. Astfel, Victoria este cea mai lata, omogena cascada din lume. Latimea sa face din Victoria cascada cu cea mai mare latime din lume si cea mai mare atractie turistica a Africii, dominand de la inaltime padurea tropicala. In lunile februarie si martie, atunci cand raul Zambezi are foarte multa apa se poate admira cea mai inalta „perdea de apa” din lume. Intoarcere in Livingstone si imbarcare pe cursa Companiei BRITISH AIRWAYS BA6292 catre Johannesburg. Sosire in Johannesburg si transfer catre Sandton, cazare hotel Hilton 5* sau similar.

*Mese incluse: mic dejun

 

Tarife  calculate pentru un grup de 15 platitori

  • 650 Euro adult loc in camera dubla
  • 570 Euro copil 2-11,99 ani in camera cu 2 adulti
  • 745 Euro adult loc in camera single        

 

Servicii incluse:

  • Bilet de avion Johannesburg – Livingstone – Johannesburg, zbor operat de Compania BRITISH AIRWAYS

(inclusiv taxele de aeroport)

  • 1 noapte cazare hotel Peermont Mondior 4* sau similar Johannesburg
  • 1 noapte cazare hotel Zambezi Sun 3* zona Cascadei Victoria
  • Mesele incluse conform programului
  • Transport cu autovehicule locale conform programului
  • Insotitor de grup si ghid local pentru vizitarea Cascadei Victoria

 NOTA:

  • Pentru accesul in Zambia este obligatoriu certificatul ce atesta vaccinarea contra febrei galbene, va rugam sa va sfatuiti cu medicul inainte de a opta pentru aceasta excursie. El trebuie sa fie valid cu cel putin 10 zile inainte de intrarea Dvs. in Africa de Sud.
  • Excursia optionala in Zambia – Cascada Victoria se rezerva o data cu pachetul de servicii, iar o data optata si apoi anulata, se vor retine penalizari conform contractului.
Please follow and like us:

Written by

admin